Conferințe regionale organizate la Craiova și Iași în cadrul proiectului „Continuarea consolidării și a eficientizării sistemului național de recuperare a creanțelor provenite din infracțiuni” cod SIPOCA 1157, cod MySMIS 152912
În perioada 17-19 mai, Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, cu sprijinul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și al Inspectoratului General al Poliției Române, a organizat, la Craiova, cea de-a șasea conferință regională în cadrul proiectului „Continuarea consolidării și a eficientizării sistemului național de recuperare a creanțelor provenite din infracțiuni”, cod SIPOCA 1157, cod MySMIS 152912. Totodată, în perioada 24-26 mai, a fost organizată, la Iași, cea de-a șaptea conferință regională în cadrul proiectului.
Evenimentele au beneficiat de participarea reprezentanților Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), ai Direcției de Investigare a Criminalității Economice (DICE) din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) și ai Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI).
Acestea au reunit procurori, ofițeri de poliție judiciară și specialiști din circumscripția Parchetelor de pe lângă Curțile de Apel Bacău, București, Craiova, Iași, Pitești, Suceava; procurori, ofițeri de poliție judiciară și specialiști din cadrul serviciilor teritoriale ale Direcției Naționale Anticorupție Bacău și Iași, precum și din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată (DIICOT) și al serviciilor teritoriale DIICOT Craiova, Iași și Pitești.
Din cele 12 spețe prezentate în cadrul conferinței regionale de la Craiova, au fost evidențiate 6 dosare instrumentate de către procurorii din cadrul DIICOT - structura centrală, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetului de pe lângă Tribunalul București, Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea și al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă.
Din cele 11 spețe prezentate în cadrul conferinței regionale de la Iași, au fost evidențiate 2 dosare instrumentate de către procurorii din cadrul serviciului teritorial DIICOT Iași și al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.
În evidențierea spețelor au fost avute în vedere următoarele criterii: obiectul și complexitatea cazului, valoarea bunurilor sechestrate/ confiscate, valoarea prejudiciului, metodele și tehnicile de investigații financiare utilizate pentru identificarea bunurilor care pot face obiectul sechestrului/confiscării și utilizarea mecanismelor de cooperare internațională în vederea identificării și recuperării bunurilor produs al infracțiunii.
În cadrul evenimentelor au fost supuse atenției participanților aspecte din practica PÎCCJ, DICE și ANABI, fiind susținute și prezentări referitoare la principiile egalității de șanse și dezvoltării durabile.
Despre proiect
Obiectivul proiectului vizează consolidarea capacitații Agenţiei în vederea îndeplinirii eficiente și performante a misiunii instituționale prin perfecționarea activității specialiștilor implicați în procesul de identificare, administrare și recuperare a creanțelor provenite din infracțiuni.
Perioada de implementare a proiectului este de 21 de luni, iar valoarea totală eligibilă a proiectului este de 3.796.862,00 lei, din care 3.188.751,36 lei valoare eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European și 608.110,64 lei cofinanțare eligibilă a beneficiarului.
La activitățile proiectului se estimează că vor participa 500 de persoane din cadrul grupului țintă (procurori, polițiști, reprezentanți ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală și ai Oficiului Național de Prevenire si Combatere a Spălării Banilor, personal al ANABI etc.).
Rezultatele proiectului privesc resurse umane specializate în domeniul identificării, administrării și valorificării bunurilor sechestrate (rezultat de proiect 1) și bune practici identificate și diseminate în materia identificării, confiscării și valorificării bunurilor provenite din infracțiuni (rezultat proiect 2).