Conferința regională organizată la Suceava în cadrul proiectului „Continuarea consolidării și a eficientizării sistemului național de recuperare a creanțelor provenite din infracțiuni” cod SIPOCA 1157, cod MySMIS 152912

Conferința regională organizată la Suceava în cadrul proiectului „Continuarea consolidării și a eficientizării sistemului național de recuperare a creanțelor provenite din infracțiuni” cod SIPOCA 1157, cod MySMIS 152912

În perioada 23 – 25 noiembrie, Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, cu sprijinul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și al Inspectoratului General al Poliției Române, a organizat, la Suceava, prima conferință regională în cadrul proiectului „Continuarea consolidării și a eficientizării sistemului național de recuperare a creanțelor provenite din infracțiuni”, cod SIPOCA 1157, cod MySMIS 152912.

Evenimentul a beneficiat de participarea reprezentanților conducerii Secției Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), ai Direcției de Investigare a Criminalității Economice (DICE) din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și ai Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI), și a reunit procurori, ofițeri de poliție judiciară și specialiști antifraudă din circumscripția Parchetelor de pe lângă Curțile de Apel Bacău, Iași, Suceava, precum și procurori și ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului Teritorial Suceava al Direcției de Investigare a Criminalității Organizate și Terorism (DIICOT) și din cadrul Serviciilor Teritoriale Bacău și Suceava ale Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Din cele 9 spețe prezentate în cadrul evenimentului, au fost evidențiate 4 dosare instrumentate de către procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, D.N.A. – Serviciul Teritorial Suceava, D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava, respectiv din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț în cooperare cu ofițeri din cadrul I.P.J. Neamț. În evidențierea spețelor au fost avute în vedere următoarele criterii: obiectul și complexitatea cazului, valoarea bunurilor sechestrate/ confiscate, valoarea prejudiciului, metodele și tehnicile de investigații financiare utilizate pentru identificarea bunurilor care pot face obiectul sechestrului/confiscării și utilizarea mecanismelor de cooperare internațională în vederea identificării și recuperării bunurilor produs al infracțiunii.

În cadrul evenimentului au fost supuse atenției participanților aspecte din practica PÎCCJ, DICE și ANABI, fiind susținute și prezentări referitoare la principiile egalității de șanse și dezvoltării durabile.

Despre proiect

Obiectivul proiectului vizează consolidarea capacitații Agenţiei în vederea îndeplinirii eficiente și performante a misiunii instituționale prin perfecționarea activității specialiștilor implicați în procesul de identificare, administrare și recuperare a creanțelor provenite din infracțiuni. Perioada de implementare a proiectului este de 21 de luni, iar valoarea totală eligibilă a proiectului este de 3.796.862,00 lei, din care 3.188.751,36 lei valoare eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European și 608.110,64 lei cofinanțare eligibilă a beneficiarului. La activitățile proiectului se estimează că vor participa 500 de persoane din cadrul grupului țintă (procurori, polițiști, reprezentanți ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală și ai Oficiului Național de Prevenire si Combatere a Spălării Banilor, personal al ANABI etc.). Rezultatele proiectului privesc resurse umane specializate în domeniul identificării, administrării și valorificării bunurilor sechestrate (rezultat de proiect 1) și bune practici identificate și diseminate în materia identificării, confiscării și valorificării bunurilor provenite din infracțiuni (rezultat proiect 2).




Documente atașate
Distribuie: