Conferința regională organizată la Constanța în cadrul proiectului „Consolidarea și eficientizarea sistemului național de recuperare a creanțelor provenite din infracțiuni” cod SIPOCA 56
16.05.2022
În perioada 11 mai – 13 mai, Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, în parteneriat cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a organizat, la Constanța, cea de-a opta conferință regională în cadrul proiectului „Consolidarea și eficientizarea sistemului național de recuperare a creanțelor provenite din infracțiuni”, cod SIPOCA 56.
Evenimentul a beneficiat de participarea reprezentanților conducerii Secției Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ai Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate și ai Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, reunind procurori, ofițeri de poliție judiciară și specialiști antifraudă din circumscripția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
În cadrul evenimentului au fost prezentate un număr de șapte spețe și au fost supuse atenției participanților aspecte din practica PICCJ, DICE și ANABI, fiind susținute și prezentări referitoare la principiile egalității de șanse și dezvoltării durabile.
Despre proiect
Scopul acestui proiect este creșterea gradului de recuperare a creanțelor provenite din infracțiuni, iar obiectivul specific îl reprezintă consolidarea capacității Agenției în vederea îndeplinirii eficiente și performante a misiunii instituționale prin dezvoltarea de instrumente operaționale și strategice, precum și investirea în capitalul uman.
Perioada de implementare a proiectului este de 58 de luni, iar bugetul total este în sumă de 6.126.635,64 lei, din care asistența financiară nerambursabilă este de 83,98386280%, respectiv 5.145.385,27 lei.
Grupul țintă al proiectului îl reprezintă un număr de 430 de procurori, judecători, polițiști, personal din cadrul ANABI, ANAF, ONPCSB, precum și personal din cadrul altor instituții din domeniu.
Rezultatele preconizate ale proiectului vizează:
1 - Capacitate operațională și strategică consolidată la nivelul Agenției;
2 - Resurse umane specializate în domeniul identificării, administrării și valorificării bunurilor sechestrate;
3 - Bune practici identificate și diseminate în materia identificării, confiscării şi valorificării bunurilor provenite din infracțiuni
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin
Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020!