Conferința regională organizată la Alba Iulia în cadrul proiectului „Continuarea consolidării și a eficientizării sistemului național de recuperare a creanțelor provenite din infracțiuni”
În perioada 22-24 februarie 2023, Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, cu sprijinul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și al Inspectoratului General al Poliției Române, a organizat, la Alba Iulia, cea de-a cincea conferință regională în cadrul proiectului „Continuarea consolidării și a eficientizării sistemului național de recuperare a creanțelor provenite din infracțiuni”, cod SIPOCA 1157, cod MySMIS 152912.
Evenimentul a beneficiat de participarea reprezentanților Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), ai Direcției de Investigare a Criminalității Economice (DICE) din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și ai Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI), și a reunit procurori, ofițeri de poliție judiciară și specialiști din circumscripția Parchetelor de pe lângă Curțile de Apel Alba Iulia, Brașov, Timișoara precum și procurori, ofițeri de poliție judiciară și specialiști din cadrul Serviciilor Teritoriale Alba Iulia și Cluj ale Direcției Naționale Anticorupție (DNA) și din cadrul serviciilor teritoriale ale Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Alba Iulia, Brașov și Timișoara.
Din cele 9 spețe prezentate în cadrul evenimentului, au fost evidențiate 3 dosare instrumentate de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba și al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, în cooperare cu ofițeri de poliție din cadrul inspectoratelor județene de poliție Alba, Brașov și Timiș. În evidențierea spețelor au fost avute în vedere următoarele criterii: obiectul și complexitatea cazului, valoarea bunurilor sechestrate/ confiscate, valoarea prejudiciului, metodele și tehnicile de investigații financiare utilizate pentru identificarea bunurilor care pot face obiectul sechestrului/confiscării și utilizarea mecanismelor de cooperare internațională în vederea identificării și recuperării bunurilor produs al infracțiunii.
În cadrul evenimentului au fost supuse atenției participanților aspecte din practica PÎCCJ, DICE și ANABI, fiind susținute și prezentări referitoare la principiile egalității de șanse și dezvoltării durabile.
Despre proiect
Obiectivul proiectului vizează consolidarea capacitații Agenţiei în vederea îndeplinirii eficiente și performante a misiunii instituționale prin perfecționarea activității specialiștilor implicați în procesul de identificare, administrare și recuperare a creanțelor provenite din infracțiuni.
Perioada de implementare a proiectului este de 21 de luni, iar valoarea totală eligibilă a proiectului este de 3.796.862,00 lei, din care 3.188.751,36 lei valoare eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European și 608.110,64 lei cofinanțare eligibilă a beneficiarului.
La activitățile proiectului se estimează că vor participa 500 de persoane din cadrul grupului țintă (procurori, polițiști, reprezentanți ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală și ai Oficiului Național de Prevenire si Combatere a Spălării Banilor, personal al ANABI etc.).
Rezultatele proiectului privesc resurse umane specializate în domeniul identificării, administrării și valorificării bunurilor sechestrate (rezultat de proiect 1) și bune practici identificate și diseminate în materia identificării, confiscării și valorificării bunurilor provenite din infracțiuni (rezultat proiect 2).