Bunuri şi sume de bani în valoare de peste 280000 Euro preluate în administrare de ANABI, din dispoziţia EPPO

Bunuri şi sume de bani în valoare de peste 280000 Euro  preluate în administrare de ANABI, din dispoziţia EPPO

Din dispoziția Procurorului European delegat în România, Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) a preluat în administrare active (bunuri mobile şi bani) în valoare totală de 1.423.822 lei (echivalentul a 287.641 Euro).

Astfel, ANABI a preluat trei autoturisme de lux (2 marca Tesla și 1 marca Audi Q8). De asemenea, Agenția a deschis, la solicitarea EPPO, 7 subconturi bancare pe numele suspecților și inculpaților din dosarul penal, în care au fost depuse sume indisponibilizate.

Dosarul EPPO vizează săvârșirea mai multor infracțiuni:

  • folosire de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene;
  • obținerea ilegală de fonduri din bugetul consolidat al Uniunii Europene.

Detalii despre dosar sunt disponibile aici: https://www.eppo.europa.eu/en/news/update-house-searches-romania-and-austria-12-people-officially-accused

În temeiul prevederilor Legii nr. 318/2015 – ANABI exercită, printre altele, atribuţii de administrare a sumelor de bani sechestrate, precum şi de administrare simplă a bunurilor mobile sechestrate a căror valoare individuală depăşeşte 15000 Euro.

Principiile după care se desfăşoară activitatea Agenţiei sunt legalitatea, confidenţialitatea, integritatea, autonomia operaţională, celeritatea, eficienţa şi respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale proprietarilor, ale titularilor altor drepturi asupra bunurilor şi ale terţilor.




Distribuie: