Sume confiscate intrate în bugetul statului român urmare a cooperării dintre Ministerul Justiției, prin Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) și Agenția Antidrog din SUA

Guvernul României, prin intermediul Ministerului Justiției-ANABI, a încasat peste 170.000 $, sumă indisponibilizată de către Departamentul de Justiţie și Agenția Antidrog (DEA) din Statele Unite ale Americii ca urmare a investigațiilor derulate în cooperare cu autoritățile de aplicare a legii din SUA și România.

Polițiștii din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și Direcția Operațiuni Speciale, precum și procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au lucrat îndeaproape cu anchetatorii DEA în vederea capturării membrilor unor grupări infracționale stabilite în România. Membrii grupărilor traficau droguri spre SUA, iar sumele obținute urmau a fi folosite în vederea sprijinirii grupării teroriste Hezbollah.

Autoritățile române au arestat membrii grupărilor, aceștia fiind extrădați și condamnați în SUA. De asemenea, după obținerea condamnărilor, a fost recuperată suma de aproximativ 220.000 $, reprezentând produs al infracțiunilor, iar 80% din această sumă confiscată a fost transferată către Ministerul Justiției-ANABI.

Aceste bune practici în combaterea criminalității organizate reprezintă o dovadă în plus a modului în care, printr-o strânsă cooperare dintre SUA și România, se poate contribui la confiscarea averilor ilicite dobândite de către infractori și la siguranța cetățenilor.

___________________

Notă: Suma încasată de ANABI urmează să fie virată la bugetul de stat, cu titlu de sumă confiscată și intrată, potrivit legii, în proprietatea privată a statului.




Distribuie: