Misiune de evaluare în cadrul MCV și Mecanismului Statul de Drept

1.jpg

O delegație a Ministerului Justiției condusă de secretarul de stat Mihai Pașca a discutat astăzi cu experți ai Comisiei Europene în cadrul unei noi misiuni de evaluare a Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) și a Mecanismului Statul de Drept (Rule of Law).

Discuțiile s-au axat în principal pe aspecte tehnice, fiind punctate progresele înregistrate de România față de momentul ultimului raport MCV din luna iunie, respectiv ultimului raport Rule of Law din luna iulie.

Astfel, referitor la desființarea SIIJ, secretarul de stat Pașca a reafirmat angajamentul în acest sens, menținut de altfel și în programul de guvernare al nou formatei coaliții politice, subliniindu-se intenția de a se respecta recomandările MCV și practica CJUE, totul și în condițiile unui dialog cu corpul magistraților.

În ceea ce privește adoptarea legilor Justiției, reprezentanții MJ au arătat că s-a încheiat dezbaterea publică asupra acestora, noul ministru al Justiţiei urmând să stabilească și să promoveze forma lor finală.  De asemenea, proiectele legilor de punere în acord a Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală cu deciziile Curţii Constituţionale au fost puse în dezbatere publică.

S-a remarcat finalizarea Strategiei Naționale Anticorupție 2021- 2025, după preluarea majorității (74%) propunerilor venite în cadrul fazei de dezbatere publică, aceasta urmând a fi supusă aprobării guvernului după instalarea noului Guvern. Experții CE au apreciat abordarea integrată a fenomenului corupției cu cel al criminalității organizate.

Referitor la  funcționarea Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate s-a punctat adoptarea HG 917/2021 pentru aprobarea Strategiei naționale privind recuperarea creanțelor provenite din infracțiuni pentru perioada 2021-2025 „Criminalitatea nu este profitabilă!”, iar directorul general al Agenției – Cornel Călinescu a oferit detalii despre etapele de implementare a acesteia din perioada următoare. Ținta aici este de a crește cu cel puțin 50% valoarea activelor indisponibilizate în cauze penale, aflate în administrarea ANABI, iar pentru creșterea capacității de depozitare și conservare a acestora se va trece la construcția a 5 noi facilități în urma finanțării prin PNRR a acestui obiectiv, cu 13 milioane de euro.

Tot la capitolul investiții, discuțiile s-au referit și la obiectivul digitalizării aparatului de Justiție care va fi finanțat prin PNRR cu 148 milioane de euro – fiind aici prevăzută construirea unui centru național de date, dar și prin POCA cu 25 milioane de euro – fiind vorba aici de dezvoltarea variantei a V-a a aplicației ECRIS.

În cadrul discuţiilor, au fost menţionate actele normative adoptate în cursul acestui an referitoare la abrogarea vârstei minime de pensionare de 20 de ani pentru magistraţi, compunerea completelor de apel, admiterea în magistratură, precum şi majorarea schemei de personal ale DNA şi DIICOT.

„Prezentarea făcută de echipa Ministerului Justiției cu privire la progresele înregistrate pe capitolele din MCV a fost apreciată de experții Comisiei Europene. Obiectivul prioritar al Ministerului Justiței rămâne ridicarea MCV pentru România și ne dorim ca acest lucru să se întâmple cât mai curând, chiar în cursul anului viitor”, a menționat la finalul întâlnirii secretarul de stat Mihai Pașca.

2.jpeg

3.jpeg

4.jpeg

5.jpeg


Sursa foto: Biroul de presă al Ministerului Justiției

Sursa articolului




Distribuie: