A
A
RO EN FR

Dezvoltarea sistemului informatic național integrat de evidenta a creanțelor provenite din infracțiuni

Proiect:   „Dezvoltarea sistemului informatic național integrat de evidenta a creanțelor provenite din infracțiuni”(cod SIPOCA 763)

 

Beneficiar: Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate

 

Partener: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

 

Scop: Creşterea eficienţei în procesul de recuperare a creanţelor în România.

 

Obiectiv specific: Dezvoltarea sistemului informatic național integrat de evidenta a creanțelor provenite din infracțiuni ROARMIS (Romanian Assets Recovery and Management Integrated System).

 

Rezultat:

 

Dezvoltarea şi operaționalizarea sistemului informatic național integrat de evidenta a creanțelor provenite din infracțiuni.

Se are în vedere dezvoltarea unui instrument de lucru care să conducă la unificarea practicii la nivel național în materia evidenței creanțelor provenite din infracțiuni prin colectarea şi agregarea standardizată a datelor şi indicatorilor relevanți.

Sistemul informatic național integrat va furniza informații cu privire la diferite etape ale procesului de recuperare a creanțelor, începând cu primele faze de identificare şi urmărire a bunului, urmate de sechestrarea produselor infracțiunii și a altor tipuri de bunuri şi până la implementarea procedurilor finale de executare a măsurilor de siguranță de confiscare specială sau extinsă, repararea prejudiciilor, încheierea acordurilor internaționale de împărțire a bunurilor rezultate din săvârșirea infracțiunilor sau luarea deciziei privind reutilizarea în interes public sau social a imobilelor confiscate.

Prin utilizarea acestui nou instrument de lucru se consolidează implicit capacitatea instituțională a sistemului judiciar de a recupera creanțele provenite din infracțiuni.

 

La atingerea rezultatului vor contribui următoarele:

           • Resurse umane  specializate în utilizarea sistemului integrat de evidenţă a creanţelor provenite din infracţiuni;

Formarea profesională va viza personalul ANABI şi cel din cadrul instanţelor judecătoreşti, Ministerului Public, MAI, ANAF în calitate de instituţii implicate în procesul de recuperare a creanţelor provenite din infracţiuni cu care ANABI cooperează. Aceasta va include şi transferul de know-how către personalul ANABI astfel încât acesta să poată organiza în mod independent şi sustenabil funcţia de formator de formatori pentru utilizatorii sistemului.

 

·        Asigurarea accesului tututor unităţilor de parchet şi instanţelor judecătoreşti la sistemul informatic dezvoltat în cadrul proiectului.

Sistemul vizează testarea şi implementarea treptată a sistemului informatic astfel încât să de asigure accesului tuturor unităţilor de parchet şi instanţelor judecătoreşti ca principali generatori de date relevante pentru evidenţa creanţelor provenite din infracţiuni, dar și a poliţiei judiciare, ANAF, Ministerul Justiției.

 

Data de începere: 10.07.2020

 

Perioada de implementare: 30 de luni

 

Valoarea totală: (defalcată pe surse de finanțare):

Bugetul total este în sumă de 3.912.146,40 lei, din care asistența financiară nerambursabilă este de 83,98386280%, respectiv 3.218.611,31 lei, contribuția solicitantului de 613.805,09 lei, iar valoarea ne-eligibilă de 79.730 lei.


Documente atașate