RO EN FR

06/2017

November

Continuarea consolidării capacităților investigative ale autorităților judiciare din România în domeniul recuperării creanțelor, 30 octombrie - 03 noiembrie

În perioada 30 octombrie – 03 noiembrie, Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) cu sprijinul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a organizat cea de-a cincea reuniune în cadrul proiectului „Continuarea consolidării capacităților investigative ale autorităților judiciare din România în domeniul recuperării creanțelor”. Proiectul este derulat de către ANABI, în cooperare cu Institutul Basel pentru Guvernare din Elveția. La reuniune au participat 25 de procurori, ofițeri de poliție judiciară și specialiști antifraudă.

În cadrul acestei sesiuni, cei 6 experți naționali selectați pentru a fi formați ca formatori în cadrul proiectului au fost certificați în ceea ce privește predarea tehnicilor de investigare financiară. Astfel, începând cu anul 2018, ANABI va putea relua acest tip de modul cu sprijinul experților formați ca formatori în cadrul acestui proiect (procurori, ofițeri de poliție judiciară și experți ANABI).

Expertul de la Institutul Basel pentru Guvernare, Phyllis Atkinson, împreună cu  formatorii selectați, au susținut prezentări având ca teme: abordarea infracțiunii de spălarea banilor, organizarea electronică a mijloacelor de probă, elementele constitutive ale infracțiunilor de corupție și spălarea banilor, derularea investigațiilor financiare, metode indirecte pentru dovedirea naturii ilicite a veniturilor, noi metode de plată, precum și cooperare judiciară internațională.

În acest context, participanții au apreciat, în mod deosebit, modalitatea interactivă de desfășurare a activităților, precum și calitatea informațiilor primite.

Proiectul beneficiază de finanțare în cadrul Programului de Cooperare elvețiano-român pentru reducerea disparităților economice și sociale din cadrul Europei extinse și este implementat în parteneriat cu Institutul Basel pentru Guvernare din Elveția. Proiectul beneficiază de un buget de 357.661 CHF (dintre care 85% - 304.011,85 CHF contribuția Guvernului Elvețian și 15% -  53.649,15 CHF co-finanțarea asigurată de către ANABI).

 

Documente atașate