A
A
RO EN FR

Anunț privind accesul în sediul Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate

Accesul persoanelor, cu excepţia angajaţilor, în incinta Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate este permis doar celor care:

-          fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

-          prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore;

-          prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore;

-          se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

-          exercită activităţile prevăzute la art. 3 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

*Hotărârea Guvernului nr. 1.130 din 22 octombrie 2021 pentru modificarea anexelor nr. 2 și 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.090/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

Certificatul verde, prin care se face dovada vaccinării împotriva virusului SAR – COV 2, trecerii prin boală sau testării, poate fi descărcat accesând acest link https://certificat-covid.gov.ro/login

Menționăm faptul că informațiile și serviciile oferite de către ANABI pot fi îndeplinite utilizând mijloacele de comunicare la distanță. Astfel, solicitările pot fi transmise la adresa de e-mail anabi@just.ro sau la fax +403722271435.
Informații suplimentare se pot obţine la numărul de telefon +40372573000.